Wednesday, February 25

Lichid albastru, păsărele şi fulgi portocalii

*Spoiler alert!*

Văzut-am Max Payne astăzi. Nu gust filmelele de gen, însă speram să regăsesc puţin din nostalgia jocului care mi-a înveselit ultimul an din ciclul gimnazial. N-a fost să fie chiar aşa.

Apreciez circularitatea. E o tehnică demult răsuflată, dar încă mai prinde pe ici, pe colo. La mine n-a prins. Pentru că s-a continuat tot circul. Max trebuia să moară în apă, iar lt. Bravura trebuia să rezolve cazul. Defect de scenariu, nu învinovăţesc pe nimeni. Doar mă irită dorinţa asta de a crea un erou invincibil. Da bine, fă-l să treacă prin cele mai imposibile acţiuni. Da' mai omoară-l câteodată. Trebuie să faci oamenii să înţeleagă că toţi murim la un moment dat. Restul e SF.

Mi-au plăcut foarte mult efectele din joc reproduse în film. Păcat că au fost puţine. Ştiu că nu s-a vrut să se exagereze, însă... Ştii cum trebuia făcut? Payne drogat mai mereu, şi filmat din prisma lui cu tot cu efecte, cu tot ce simte el... şi aş fi redus 30-40 minute din film.

De asemeni, n-aş fi omorât-o pe Natasha. Mai degrabă pe soră-sa. Nu mi-a plăcut mecla ei.
Şi ar fi bine să mă opresc aici până nu schimb tot filmul.

Per ansamblu, a fost un bine cu multe minusuri. Trebuie văzut în stare de oboseală exagerată şi de plictiseală incertă. Nu-ţi suprasolicită mintea şi dacă ai ceva de ronţăit (de preferat mere tăiate cubuleţe şi batoane de susan cu miere) chiar poate deveni o experienţă plăcută.

Fin

No comments:

Post a Comment