M-am francofonizat în timp ce mă spălam pe dinţi azi-dimineaţă. Am intrat într-un fel de panică, iar la 4 dimineaţa, eu reciteam "Notre-Dame de Paris" şi începeam să râd deoarece nu ştiam o mulţime de cuvinte. Apoi am început să mă învârt în scaunul meu ergonomic până am ameţit şi m-am culcat la loc râzând. Încep să cred că ceea ce mi s-a întâmplat de vreo 2 zile încoace e al naibii de abstract şi mă împiedică să descifrez cauzele.
Am intrat în suburbiile teoriilor inteligenţei factoriale şi multifactoriale a unor indivizi ce nu merită a fi pomeniţi. Iar am râs, iar m-am minunat, iar m-am întrebat de ce stau eu acolo, între nişte lambriuri (care au o culoare oribilă!) şi înconjurată de furnici flămânde. Niciodată nu mi-am mai dorit atât de mult să fiu un şniţel. Dar nu, furnicile atrag la şniţele. La dracu'!
Încercam să-mi traversez holul în timp ce mă descălţam. M-am simţit atât de boemă! Până când am dat cu capul de oglindă. M-am întors, şi l-am văzut pe Frank intrând după mine. "Eşti la fel ca ea!" mi-a reproşat micul perfecţionist. N-am aflat niciodată ca cine sunt, dar ştiu că nu e bine şi că ar trebui să nu mai fiu aşa. Şi-a dat jos paltonul, şi-a luat ziarul (niciodată n-am reuşit să aflu ce citeşte) şi s-a pregătit psihic pentru ceai. I-am zis Dorei că eu vreau o cafea, apoi mi-am dat seama că l-am trădat pe Frank aşa cum făcuse şi ea. Deşi a fost doar un vis, nu degeaba mi-a încolţit în minte cât timp am fost în comă somnomală. Ceva e putred în Danemarca noastră!
Unele cuvinte pur şi simplu nu au nevoie de un răspuns.
No comments:
Post a Comment