Saturday, June 20

Început de lume

Râdeam în mijlocul străzii cu telefonul la ureche deşi conversaţia era finisată de ceva vreme. Nu vroiam să mă duc. Ştiam că totul va ieşi o catastrofă, că se va face de râs cu şarmul lui inexistent şi cu remarcele deloc subtile. Trebuia să fac ceva ca să-l ajut. Aşa că am intrat în prima alimentară întâlnită şi am cumpărat o sănătoasă sticlă de votcă. Adevărul e că nu mă puteam opri din râs.

- Ce zici, să mă duc?
- Din moment ce deja ai acceptat imbecila propunere, ai face bine să te ţii de ea. E vorba de onoare, chestii ce ţin de sângele albastru şi alte rahaturi.
- Eşti conştient că n-o să se întâmple nimic onorabil acolo, nu?
- Taci şi cumpără sticla aia odată!

Frank nu a fost niciodată apt în a da sfaturi folositoare şi cu bună intenţie. Poate de aceea am preferat să-l consult pe el în 'astă dilemă cretină. Îmi place codul lui moral şi faptul că niciodată n-a fost drăguţ cu mine. E un adevărat prieten.

M-am urcat în autobuz şi am recurs la sforţări impulsive pentru a-mi aminti unde naiba locuieşte individul. Încercam să reconstruiesc drumul pe care-l mai făcusem odată, însă niciodată complet. Până la urmă am lăsat eforturile pe baza memoriei mele vizuale care nu e foarte dezvoltată. Şi totuşi toate astea se povestesc la trecut ceea ce înseamnă că s-au petrecut deja deci nu mai are rost să descriu neliniştea şi neîncrederea pe care o prezentam în necunoştinţa de cauză a destinaţiei.

Dar da, am nimerit-o. Şi am urcat scările râzând, bineînţeles. Până la etajul doi reuşisem să creez zeci de versiuni ale acestui scenariu. Niciuna nu s-a adeverit.

Nu ştiam dacă să bat la uşă sau să sun. Şi iar am început să râd. Eu îmi făceam probleme? Tipul ăsta s-ar putea să tremure în baie neştiind ce dracu' să facă şi eu nu ştiu cum să bat la uşă? Am sunat până la urmă. Paşii de dinăuntru erau foarte mulţi şi repezi. Da, se afla într-o stare de nesiguranţă. M-am simţit flatată deşi ştiam că o s-o dea în bară.

Într-un final destul de îndepărtat, mi-a deschis. Avea un rânjet caraghios pe faţă. L-am salutat, am intrat, m-am descălţat şi m-am aşezat pe o canapea oribilă din punctul de vedere al tapiţeriei. Se uita la mine cu nişte ochi mari de parcă îi profanasem sufrageria. I-am spus să ia loc. Ce-i drept, tonul meu a fost cam nepotrivit aşa că el a perceput această rugăminte drept un ordin şi s-a aşezat cu aceeaşi expresie tâmpă pe faţă. "Oh vai, ce-am făcut? E un imbecil." I-am zâmbit politicoasă. Am încercat să deschid diverse subiecte: vreme, politică, muzică, filme, ce s-a mai întâmplat recent etc. N-am reuşit decât să scot de la el câteva sunete ce ar fi trebuit să reprezinte nişte cuvinte monosilabice. Apoi a urmat o pauză lungă şi stânjenitoare. Până când...

- Vrei să te servesc cu ceva?

Aparent, mama lui l-a educat bine. Chiar dacă în acel moment întrebarea a părut cel puţin deplasată, i-am apreciat politeţea. Am continuat să zâmbesc politicoasă.

- O cafea, te rog.

După mirobolantul răspuns pe care l-a primit, avea o faţă distrusă. De parcă abia venise din război. De parcă ar fi lucrat o tură dublă la McDonald's. De parcă vroia ca totul să se termine cât mai repede. Ştiam că am greşit cerându-i ceva. Dar ce să-i faci? Chiar vroiam o cafea. Oricum s-a abţinut de la alte comentarii şi s-a dus să pună de cafea.

- Ai ţigări? l-am întrebat fără să mă ridic.
- Nu fumez.
- Boule!

Nu, n-am zis-o cu voce tare. Sau, cel puţin, n-am zis-o ca să mă audă.

Mi-a adus cafeaua, am savurat-o timp de 15 minute, timp în care el devenea din ce în ce mai nerăbdător. S-a aşezat foarte aproape de mine şi încerca să facă ceva. Mimica lui arăta cât de mult se chinuia iar mâinile îi tremurau îngrozitor. Am zâmbit iar politicoasă, am scos sticla de votcă, m-am făcut praf şi i-am mulţumit lui Frank pentru inspiraţie.

2 comments:

  1. HAHAH, ce final arta! :))

    Ba, deci acest FRANK il port si eu in mine. Doi dintre prieteni i-am cunoscut TOT prin votca. Traiasca.

    ReplyDelete
  2. Nu e bine dacă ai şi tu un "Frank". Sau e bine... pentru mine.

    Unele cunoştinţe făcute la o votcă le regret. Totuşi, trăiască!

    ReplyDelete