Doi oameni au murit intoxicaţi şi unul e grav

Studiam paralelismul dintre specii şi făceam analize pe iepuraşi ignorând complet fetişurile bărbaţilor bine trecuţi de 60 de ani. Totuşi, un strop de lichior de ciocolată care-ţi scoate amigdalele într-un mod atât de ne-limfatic nu poate fi mai rău decât o proteză rânjindu-ţi pe sub fustă în timp ce încerci să dezbaţi insuccesele lui Cioran în lumea literaturii postmoderniste. Soarele se tot balansează ba aruncându-şi razele pe umerii tăi goi, ba lăsându-te pradă unui întuneric nu foarte înspăimântător. Aici intervine muzica clasică şi influenţele ei asupra profilurilor psihologice deloc puternice şi mai degrabă condamnate unei gândiri infantile. Iar mâna aia zbârcită urcând uşor pe antebraţul fin şi tânăr e pur şi simplu odios! Aversiuni peste aversiuni şi un stomac mult prea nefericit pentru o situaţie atât de dezagreabilă. Deşi a ridica colacul cu imitaţia aia ieftină de lemn de cireş şi tot procesul ăla epuizant... noroc că se stă pe jos altfel nu ştiu ce-ar mai fi putut interveni. Revenind la acel lichior fin care de astă dată pişca toate punctele slabe ale sistemului curgea din sticlă cu o îmbelşugare aproape frapantă. Ciudat, având în vedere zgârcenia moşneagului faţă de băuturile lui scumpe şi străine. Însă totul se poate rezolva cu un seducător zâmbet de puştoaică politicoasă care îşi face loc cu mintea afară din acel apartament imens din centrul oraşului. Privind în urmă se realizează comicul situaţiei deloc prezent atunci, fiind înlocuit de o stânjenitoare experienţă într-ale flirtului. Şi totuşi, iarba nu a mai fost nicicând atât de verde.