Destin prevăzut cu capete de mort

E fain titlul, dar nu vrei să recunoşti tu. De fapt, e o genialitate transmisă subtil de Aristotel şi venerată până la refuz de Bacovia şi Cioran (ordinea este alfabetică; nu port niciun fel de stimă pentru nimeni). Să ridic la rangul de analfabetism prin lipsă de experienţă planul metafizic sau să încep odată a-mi manifesta marea opinie vis-a-vis de o carte? Adică "Escadron Ghilotina" de un anume contemporan Guillermo Arriaga. Hai că le fac pe amândouă. Eh? Multitasking.

A durat mult procesarea cărţii, timp în care am studiat şi vocabularul lu' Andre Maurois. Nu de alta da' mi s-a părut mult mai interesant. Însă eu tot aici sunt, la 'ăst paragraf care mă chinuie, încercând lamentabil să scriu câteva cuvinte în onoarea acestei cărţi.

În primul rând, e de rahat. Toate clişeele din lume s-au adunat în 151 de pagini. Nu e o idee rea, dar când le amesteci cu istoria, atunci chiar ai dat de dracu'. Şi o spun în cel mai elegant mod.

Deci avem un om cu o stare generală foarte bună, pe care-l mănâncă-n cur să se pună cu revoluţionarii mexicani (îmi vine să râd, îmi vine o replică rasistă, îmi vine... stai oleacă). El vrea să le vândă o ghilotină când, de fapt, se vinde pe sine însuşi. O vai, oroarea! Acelaşi bou este nevoit să se alăture revoluţionarilor mexicani (Che Guevarra, rock! ce mi-e Argentina, ce mi-e Mexic?) cu tot cu ghilotina lui, astfel primind în subordine un escadron cu care să se joace. Ce drăguţ!

Individul se tot plimbă şi execută oameni, şi-o trage cu tipe bune deşi el face un metru jumate cu tot cu refracţia luminii de pe chelia lui (unii scriitori au complexe grave şi speranţe dăunătoare), devine un om foarte respectat şi... am zis că şi-o trăgea cu tipe bune?

Pişoarca de acţiune ajunge într-un punct critic când prostul se duce la fund cu escadronul lui cu tot dar se ridică la fel de repede din cauza încălzirii globale (doar nu vrei să-ţi povestesc toată cartea). Note to self: chiar dacă e la fundul puţului, tot reuşeşte să şi-o tragă cu o tipă bună. Where's this world coming to?

Trecând de punctul critic, autorul recurge la nişte măsuri disperate. Adică începe să umple paginile cu căcat. La propriu pentru coprofili, la figurat pentru resturi. Mai bag un "adică" deoarece mă simt extrem de explicativă astăzi şi continui... Începe să filosofeze Miguelito ăsta de numa'-numa'. Mi-am simţit intelectul insultat însă curajul (sau curiozitatea, sau inconştienţa) m-a făcut să rămân până la final.

Care se vrea a fi tragic şi nu este. (nu moare nimeni, poate doar în plan metafizic; ce ţi-am zis eu la început?) Şi nici măcar nu a folosit un vocabular mai ieşit din comun ca să am la ce să mă minunez. Târtanul!

Dar îi acord prezumţia de nevinovăţie. Şi-a pierdut simţul olfactiv la 13 ani aşa că n-a putut mirosi bietul om băţul pe care-l tot cacă din '91 încoace.

Ştiu, generalizez. Fir-ar al naibii de primă impresie esenţială!

Aviz fanilor "Babel", "21 grams" şi, în genere, d'alde Arriaga: nu-mi pasă de voi. Muriţi!

Haide Frank, e timpul să-mi faci cinste.