Sunday, August 9

Încă o dată. Da' cu mai mult sentiment.

Ce peliculă folosesc românii (ăia mai recenţi) de reuşesc să transpună realitatea atât de clară pe un ecran de 54 cm? Deşi contemporaneitatea nu are peliculă.

O presiune prea mare rezultată procesului intens de oxigenare al creierului provoacă dureri acute. Aş putea da la Medicină numai din cuvinte. Oricum toţi doctorii sunt filologi. Îţi flutură expresii mari şi pompoase, uneori denumiri în latină. Îţi explică operaţii inimaginabile şi-ţi recomandă tratamente alcătuite din nişte substanţe pe care nici nu le poţi pronunţa. Marile genii nu trebuiau să aibă nume atât de complicate.
Ei sunt cei care ar trebui să înveţe despre realitate, nu? Despre faptul că un picior rupt e doar un picior rupt. Şi eu ar trebui să învăţ, nu? Sau, măcar să iau aminte.

Pentru că un picior rupt e ascuţit. E ca un cap uman îndesat brutal într-un lighean cu apă şi gheaţă. E ca o cărămidă în timp ce se rostogoleşte pe scări. E ca o elice de elicopter care se tot chinuie să se oprească. E ca un semafor care mereu arată roşu. E ca un joc de artificii realizat sub pământ. E ca o carte interzisă. E ca mine, ca acum... când stau şi aştept să se întâmple ceva, orice.

A ieşit bine? Hai că mai încerc o dată.

2 comments:

  1. nope, nu-i cazu`.
    Misto sa ai picioru` rupt. Da' sa stii ca-ti trece. Vezi viata altfel, nitel.
    A, ma duc la munte iar, apropos de picioare rupte! :D
    In VALCAN! ARTAAAAAAA!!!

    ReplyDelete
  2. Într-adevăr, vezi viaţa mai dintr-o parte.
    Iar vrei să te lauzi montan cu five fingers alea?

    ReplyDelete