Friday, May 6

At Artă Monumentală SRL? Tap here.

De necitit că nu zic nimic artistic cu scop profund.

Aparent, toate serviciile astea internautice de exprimare personalo-incoerentă cred că este foarte important să manifeşti public unde te afli. Pentru că toţi am devenit nişte persoane atât de importante încât e musai să divulgăm unde ne petrecem timpul, de preferat cât încă suntem acolo. Na, toţi prietenii şi neprietenii noştri trebuie să afle cumva, cât mai subtil, că noi avem viaţă socială şi nu ne este frică să o folosim. Chiar dacă stăm baricadaţi între cei 4 binecunoscuţi pereţi, e bine să mai dăm câte un semn, din când în când, doar doar s-ar ivi cineva să ne scoată în lume. Uite, eu acum mă bucur de această vineri seară spre noapte stând în pat şi făcându-mi curaj să deschid laptopul ca să văd ultimul episod din The Big Bang Theory pentru că toată ziua asta a fost epuizantă şi, în mare parte, am uitat de apariţia sa. Poate că la o primă vedere nu pare o ocupaţie interesantă, cu aspect social de 'ai sî bieeem! Totuşi, consumă o bună parte din energia-mi spirituală şi cu cât mă concentrez mai mult asupra acestui fapt, cu atât obosesc mai tare. Dar nu-mi vine să adorm sub nicio formă că deh, organismul găseşte metode de răzbunare pentru că ori l-ai lăsat în frig, ori l-ai expus unor substanţe periculoase. Eu l-am lăsat în frig, asta ca să nu existe dubii. Aşa. Uau, gândurile mele amalgamice s-au oprit. Fix aici, în acest punct bizar. E destul de ciudat să te trezeşti brusc cu o minte goală. Te simţi oarecum prost, te acuzi de suprasolicitare şi speri că următoarea ta pedeapsă nu va mai include halucinaţii neintenţionate. Ççčçç. Îmi place telefonul ăsta. Are şi alfabetul grecesc. De care nu prea ştiu cum să dau, momentan. Sau... Uaa, arabă! Totuşi, mi-e cam teamă s-o folosesc. Adică ştiu că majoritatea celor cărora le pasă, beau de câteva zile încontinuu că a murit Bin Laden ăsta dar eu mi-s mai... precaută. Ca să nu folosesc cuvântul "sceptică". Sună ca şi cum ai mesteca cretă. Chestie pe care n-am făcut-o niciodată şi încă nu ştiu dacă-mi pare rău sau nu. Unii s-ar grăbi să mă insulte cu tinereţea, să-mi observe o viaţă lungă înainte... Bă, una e să mănânci cretă la 8 ani ca să faci febră şi să pleci acasă de la şcoală (un mit, niciun coleg nu s-a ales decât cu o durere de stomac), alta e să inaugurezi naivitatea claselor primare 10 ani mai târziu. E greu să scrii 10 ani mai târziu. Nu, timpul nu trece incredibil de repede. "Deceniu" ar fi fost mai... Pffoaa, ce adjectiv frumos aveam de gând să folosesc! Dar l-am uitat. Pare inutil de menţionat, însă există o grămadă de scenarii care puteau fi valabile. Şi e aiurea că dacă stai să te gândeşti la ele, majoritatea implică pierderi de memorie. Restul se bazează pe sindromurile cu 2 nume. Bănuiesc că există şi acel procentaj cu 0 în faţă care învinuiesc catastrofele nenaturale dar deja o dau pe SF. De când am început să scriu acest fragment pe care ezit să-l public, mi-am schimbat poziţia de nenumărare ori. Gen m-am întors de pe o parte pe alta. În principiu din cauza mâinilor care-mi provocau nişte senzaţii aproape dureroase. Vreau şi eu o grijă din-aia nesemnificativă care să mă macine de tot. Măcar atunci când o voi dezvălui altor personalităţi nu se vor uita cu o privire de "ştiu că trebuie să spun ceva, orice, că totul va fi bine de exemplu că asta merge cam în orice situaţie dar mă îndoiesc grav de eficienţa ei în această problemă deci o să tac şi o să continui să mă uit la tine pănă când atmosfera va căpăta o tensiune ciudată şi tu îţi vei da seama că trebuie schimbat subiectul neapărat". Mamă, ce privire! Sunt curioasă dacă şi eu o folosesc uneori sau mai des că pare foarte intensă. O, vai! Ce, nu era încă momentul pentru o interjecţie? Nu-i nimic, îl creăm. Enervant verb. Mai ales pentru că omografia sa pare extrasă dintr-un manual foarte îndepărtat din punct de vedere latin. De ce manual? Nu, serios, ar trebui să mă apuc serios de altceva. (Scroll luuuung ca să aflu ce plănuiam să fac. Cred că partea cu sindromul se potriveşte.) Aşa. E bine. Imediat ce-mi găsesc o iniţiativă mai puternică.

No comments:

Post a Comment