Wednesday, November 12

The pleasure of pain

Câteodată mă întreb cum se simte frigul. Vreau să mă cuprind cu braţele şi să mă acopăr cu bucăţi de material ieftin la fiecare briză. Vreau să tremur mustrându-mă că nu m-am îmbrăcat mai gros. Vreau să simt cum mi se usucă pielea şi să aud crăpături formându-se în adâncul epidermei. Să expir pe gură aburii indolenţei.

Captiva unei dorinţe. Perversitatea unei minţi bolnave. Rugăciunea unei curve pe altarul unui profet mort. Sunt peste tot şi nicăieri. Pornesc toate violurile, toate atacurile sado-masochiste, toate frustrările sexuale. În fiecare zi, mai bine de 6 miliarde de oameni îmi inhalează existenţa. Şi se ascund de ei înşişi, de dorinţele lor, de poftele lor. Idioţii! Se tem de suferinţe mai rău ca de moarte.

Ce simte un sinucigaş înainte de a sări? Dar după ce îşi aruncă organismul în neant? Fericire. Una atât de puternică, încât ia formele disperării. Atât de intensă, încât îşi doresc să sfârşească cu ea în minte. Fericirea de a experimenta durerea în toate formele ei.

Câţi dintre voi nu aţi plâns la înmormântarea unei persoane dragi? Sau câţi eraţi pe pragul de a izbucni în lacrimi? Lacrimi de plăcere. De extaz. De orgasm. Moartea e o amantă care miroase al naibii de bine. Din păcate, niciunul dintre voi, ignoranţilor, nu ştiţi să o inspiraţi în adâncul plămânilor şi să-i daţi drumul să plutească transpirând de plăcere.

Câteodată mă întreb cum se simte frigul. Atunci când îţi îngheaţă măduva oaselor. Când ţipi plin de satisfacţie la căderea unui deget. Când ţi se opreşte încet circulaţia sângelui şi îţi simţi creierul explodând. Când îţi fixezi privirea pe ceva de un alb virgin, pur. Şi încerci să-ţi stăpâneşti plăcerea până când totul se întunecă şi expiri moarte.

No comments:

Post a Comment