Friday, January 30

Şi iar se oscilează între realitate şi ficţiune. Aşa-i frumos.

L-am găsit altfel. Însa am fost mulţumită. Era tot acolo, tot el, într-o formă mult mai nedefinită. Se scurgea pe parchetul rece pe lângă Balzac, ascultând neîntregit o Gnosienă a lui Satie. Şi-a reprodus în minte toate partiturile transformându-le în experienţe romantico-realiste. Acesta era Frank azi-dimineaţă în timp ce eu îngenuncheam în faţa unui closet mult prea alb pentru ceea ce-i este dat să îndure. Ne-am obişnuit să locuim împreună în acelaşi apartament semi-mobilat, în 3 camere înalte unde răsună ecoul vocii lui mai mult. Eu să-i îmbrac cămăşile şi să defilez pe lângă uşi. El să-mi reproşeze că sunt urâtă şi să mă tragă de păr atât de delicat, încât nici plăcere nu-s în stare să simt.

Dimineaţa lui Mahler sună grotesc. Sunetele respiră amintire, distorsionare, trezire la o viaţă mult prea placidă, păsări moarte şi pahare de vin sparte.

Ai lăsat să se prelingă acea picătură pe conturul trupului meu. Ai aşteptat ca epiderma mea s-o absoarbă şi s-o transforme în ţesut organic. Nu s-a întâmplat asta. A curs mută până când podeaua a înghiţit-o lacom şi febril. M-ai certat. Degeaba, însă. De unde aveam eu să ştiu că eram menită să opresc acea picătură?



Cât de mult te distrezi controlându-mă! L-ai eliberat pe Arvo Part ca un protest. Ştii cât de mult urăsc ariile corale.

De altfel, îmi place că eşti incapabil de a înţelege un singur lucru: faptul că suntem 2 extreme ireale. Tu impresionism, eu expresionism. Tu siguranţă, eu rătăcire. Tu mers lin, eu fugă incandescentă.

Aş vrea acum să te rog să te ridici. Nu te prinde postura de victimă.

Cum poţi trimite un artist mort în turneu?

Nu e suspect. Doar... imoral.

No comments:

Post a Comment