Aş putea scrie un cântec fabulos în timp ce mestec sticlă. Am să aprind un chibrit şi-i voi inhala fosforul cu ajutorul căruia voi încerca o necunoscută reacţie. Îmi voi aprinde trabucul şi voi pufăi până când venele mele vor exploda. Nu voi simţi nicio aromă deoarece deja mi-am paralizat toate papilele gustative. Voi fuma în van, în abis şi unde vrei tu. Mă voi clătina pe picioare şi mă voi arunca pe canapea de câte ori vrei tu. Apoi îmi voi prepara un martini sec. Şi în loc de măsline voi pune ochii tăi căprui sângerând de la atâtea lacrimi. Rochia fadă îmi înconjoară picioarele pe care le trântesc pe unde apuc. Nu am să mă împiedic. O madamă nu-şi permite acest lucru.
La la la la la...
Mă grăbesc spre ciocolata cu coji de portocale arse şi-mi dau seama că mă înalţ din ce în ce mai mult. Nu sunt Alice, nu sunt nimeni. Rochia continuă să-mi înfăşoare picioarele. mă simt ca într-un coşciug. Te rog să o iei de pe mine dar tu refuzi. Cică nu e frumos în public. Ba e foarte frumos. Aici se petrec toate. În public. Toţi trebuie, vor, îşi doresc dintotdeauna... un eveniment. Onoarea se pierde de la al doilea martini.
La la la la la la la...
Aud clape cu ecou şi o baladă tristă. Iar aţi lăsat melancolicii la pian? Mai bine lăsaţi-mă pe mine să vă încânt cu o mazurkă glorioasă de-a lu' Chopin. Nu vă încântă miniaturile? Atunci poate preferaţi ceva clasic, de Beethoven? Nici asta? Atunci duceţi-vă dracului de snobi ce sunteţi! Nici măcar nu aveţi curaj să gustaţi din martini.
E timpul să-ţi scot ochii dragule. Seara se apropie de final. Mănâncă bine. Nu voi găti în seara asta. Înfăşoară-mă în aceeaşi rochie fadă şi aruncă-mă pe scări până sub copitele cailor.
Hai să mai aşteptăm un martini.
No comments:
Post a Comment