Somnul. Te desprinzi greu ai fost eşti departe adînc înfundat difuz nu are miros nu are culoare metamorfoză destrămare disproporţii pătrunderi respingeri ce este tare este şi moale şi vîscos transparent opac marginile în fumegare mijlocul pretutindeni morţii sînt vii timpul o licărire dintele iese uşor părul curge unghiile se desprind fără durere muchiile pîlpîie adînc încet unduitor lunecă trece cîinele este duşman calul mire casă păruită o prevestire apă grijă zborul plăcere fugă neputinţă timpul este golul cădere fără aer gîndul ascuns falduri forme luminoase creştere violentă expansiune rostogolire dorinţă stăpînind... încă eşti acolo. Ceva se întoarce la tine. Din adînc, dinăuntru te ridici. Lumina luminează dar mai eşti acolo. Veghea se întrupează dar eşti încă acolo. Liniştea e în tine, frica în tine. Un picior se mişcă, o mînă se mişcă. Sîngele creşte. Aerul intră în tine. Încă eşti acolo dar eşti şi aici. Sunete, zgomote din afară acum. Mirosul. Acolo impulsuri se pierd, se ascund, capul se răsuceşte încet, gura se deschide, muşchii se întind, oasele ascultă. Dar întîi în ochi se intîmplă ceva. Apoi în măruntaie. Trupul tău devine al tău, are greutate, primeşte şi dă. Eşti în lume. Acum se poate spune: pleoapele se mişcă, deschizi ochii, simţi perna caldă, cutele aşternutului, pielea este netedă, încheieturile umede. Mîna femeii întîlnind bărbatul. El nemişcat, dar viu, răsuflînd adînc. Ziua femeii începe aşa: el la capătul degetelor ei. Atît.
("Lumea în două zile" - George Bălăiţă)
No comments:
Post a Comment