Thursday, April 2

Vagabondare în rahat

Trebuia să fiu şi eu evidentă. Simţeam nevoia să stropesc violent cu yellow paintballs cel mai norocos film de pe la Oscaruri: Slumdog Millionaire.

În prea săraca Indie descoperim un tip norocos care are ambiţia să joace clasicul "Vrei să fii miliardar?" şi tupeul să-l şi câştige. Bineînţeles că nenumărate suspiciuni se întrezăresc în minţile organizatorilor, poliţiei şi tuturor celor care n-au avut bafta asta. Ce-i drept, m-am bucurat şi eu pentru personajul principal, mai ales când am văzut mutra prezentatorului wanna-be-sarcastic.

Prezentând povestea răspunsurilor corecte ale fiecărei întrebări mi s-a părut o idee decentă şi firească. Numai că la un moment dat m-au plictisit la culme toate paralele alea scurte şi efemere. Da, bine. Am înţeles că ai avut o viaţă incitantă şi că toată experienţa ta se încadrează în câteva zeci de întrebări. Însă putea să schimbe tehnica pe ici, pe colo.

Scena aia de la început când sare în căcat la propriu pentru a lua autograful celui mai mare lăbar indian rămâne întipărită în minţile tuturor. E o scenă în faţa căreia nu ştii dacă să râzi sau să te arăţi scârbit. Eu am zâmbit oleacă, cât să mă încadrez la mijloc.

Mi-a plăcut şi portretizarea vieţii în India: sărăcie şi bătălii neanunţate. Pedofilul cu Coca-Cola mi-a dat fiori. Dacă te uiţi atent pe stradă (mai ales vara) observi că există în fiecare tip mai fălcos. Mă sustrag prin toate afirmaţiile mele şi continui în acelaşi ton dezaprobator.

Am zărit în personajul principal o urmă de falsitate. Jocul lui actoricesc a fost impresionant, numai că la un moment dat credeam că e de-a dreptul retardat. Am înţeles atitudinea lui secretoasă şi visătoare. Numai că, deşi e film şi dublele se trag în prostie, s-a văzut cum îşi ieşea din rol. Ntz, ntz, domnule Danny Boyle. Da, şi celălalt regizor indian.

Ideea scenariului e aproape genială deoarece nu s-a mai atentat la astfel de producţii până acum (din câte ştiu). Numai că totul a fost mult prea obositor deoarece deja ştiai la ce să te aştepţi. De asemeni, final tâmpit.

Sau poate că mă iau de el doar pentru că a luat Oscarul. (încă n-am trecut peste trauma "cum?!? The Curious Case Of Benjamin Button n-a luat niciun premiu?) Şi nu, cele mai bune costume / machiaj şi ce au mai luat ei nu se numesc premii. E un fel de scuză. Gen "Vroiam să vă alegem, sincer. Numai că hoarda de oameni ahtiaţi după comercialitate n-au vrut." Sau poate a fost de vină Brad Pitt?

Observ că nu reuşesc să pătrund în review-ul unui film. De fapt, în niciun fel de cronică. De parcă toate ideile mele se îmbulzesc şi se pierd în timp ce cuvintele îşi găsesc rostul.

No comments:

Post a Comment