Q.E.D.

Am parcurs toate cele 150 de pagini în două ore. (cu câteva pauze de rigoare) A fost o lectură uşor forţată. Cartea trebuie să ajungă în mâinile proprietarului temporar mâine. Au fost Memoriile unui tânăr ţicnit de Frédéric Beigbeder. Nu ştiu sigur de ce am insitat să o citesc. O fi fost titlul, o fi fost coperta, sau poate că aveam chef de niscaiva literatură contemporană? Oricum am fost dezamăgită aşa că nu mai are importanţă.

A fi petrecăreţ, a trăi dintr-o băută într-alta, a fi tânăr, a-ţi trăi viaţa ş.a.m.d. nu înseamnă că eşti ţicnit. Aici propun o schimbare de titlu: mulţi ar spera să găsească un adevărat sadism al gândurilor, o hebefrenie mult ieşită din comun, un comportament special prin antiteză şi nu prin omogenizare cu restul societăţii. Plus că astea nu sunt memorii. Şi chiar dacă ar fi, cumva, sunt scurte. Bine, perioada de timp e de-a dreptul neclară. Toate acţiunile se pot petrece în câţiva ani, câteva luni sau câteva zile. Dar asta nu constituie o scuză.

Introducerea personajului şi a tot ce-l înconjoară mi-a plăcut. Din toate punctele de vedere. Apoi a început acţiunea. Plăcutul continuă şi aici. Apoi acţiunea nu se mai schimbă. Plăcutul continuă nesigur. Apoi acţiunea chiar nu dă semne de flexibilitate. Hopa! Adică totul te rezumă la o puşcă, o iubire jalnică, câteva gânduri outside the box, 2-3 neologisme şi o grămadă de apropouri? Domnule, poţi fi cât de contemporan vrei. Dar nu poţi defăima noţiunea de roman.

E uşor de citit şi ar trebui să se facă un boxoffice după toate aceste "filosofii contemporane". Un boxoffice franţuzesc.