Onoarea şoarecilor din supă

A trebuit să admir şi The Tale Of Despereaux, altfel nu puteam trăi în linişte. Mi-a plăcut, deşi asta ar putea fi doar sensibilitatea mea pentru animaţii. Şi faptul că povestitoarea a trezit nostalgia unui film care habar n-am cum se numeşte şi îmi pare rău că nu l-am văzut până la capăt în dimineaţa aia ambiguă. (a dracului repetiţii!)

Prima dată când am văzut supă şi rozătoare, mi-am amintit de Ratatouille şi am zis că sigur ăştia or s-o dea în bară. Nu mi s-a îndeplinit dorinţa. Deşi povestea este exagerată şi pe alocuri previzibilă, tot reuşeşte să-ţi stârnească interesul. Personajele sunt tipice animaţiilor: dramatizate în ultimul hal. Un hal acceptabil.

Ce mi s-a părut incomod şi greu de digerat a fost faptul că l-au făcut pe Despereaux un şoricel zburător. De ce? Ştiu că are urechile mari dar asta e numai pentru a putea auzi mai bine, în niciun caz să leviteze în toate direcţiile. Sfârşitul trebuia să fie mai ambiguu. Dacă tot a căzut de pe pervaz, atunci bagă genericul şi îmi imaginez eu dacă scapă sau nu.

Totul mi-a fost întrerupt de către extazul descoperirii. Am aflat cum se numea filmul. Strange Bedfellows şi abia aştept să-l văd.