Nu sunt un cameleon moral. Poţi să ţii minte asta? Eu nu mă schimb. Dacă îţi doreşti atât de mult, mă pot comporta în 1000 de feluri. Mă pot preface cum vrei şi cât vrei. Dar n-o să mă schimb. E un proces mult prea costisitor. De energie, adică. Şi cu toţii ştim cum stau eu cu energiile... he he!
Ştiai că din cauza ta eu nu mai sunt credibilă? Pentru simplul fapt că sunt nevoită să te ascund şi totuşi să povestesc tot ce faci. Aş aprecia dacă nu mi-ai mai răpi fizicul atât de des. Nu de alta, dar trezeşti adevărate suspiciuni. Şi eu nu sunt genul care să ştie să reacţioneze. Ar fi bine (pentru tine, mai ales) să mă trimiţi cât mai repede acasă. O nu, cât de directă am fost! Gata cu aluziile? Îmi vine să râd şi... râd. Ştiu că în acest moment te sprijini de umărul meu şi analizezi fiecare frază ca nu cumva să se prindă alţii. Stai liniştit. Chiar dacă se prind sau nu, tot aia e. Reacţiile vor fi nule.
Nu sunt acasă. Ciudat e că nu m-am mai simţit niciodată atât de familiară cu acest loc. De parcă i-aş fi trecut pragul de ani întregi cu bucurie şi dorinţă.
Asta e o dovadă de supravieţuire. Cât timp trăiesc, scriu. Grijile nu-şi au rostul.
Dacă vrei să scapi de mine, anunţă înainte. Vreau să-mi iau rămas bun de la Frank.
Dammit! Stii care-i problema cu post-urile tale (majoritatea dintre ele, cel putin)?
ReplyDeleteFaptul ca-mi vin `n` idei pe masura ce le citesc si apoi, cand sa dau pe "0 comments"...uit ce voiam sa zic. Si mi-e lene sa recitesc si sa comentez pe masura ce indeplinesc acest complex proces repetitiv...
Dar...salut Frank! Good bye Frank! We love you, Franky! Frankly, Frank, I want you!
Eu mă bucur oricum. Măcar ştiu că posturile mele (majoritatea, cel puţin) inspiră ceva.
ReplyDeleteNormal că toată lumea îl iubeşte pe Frank. Doar el e oaia neagră a blogului.