Adipsie

Ar cam trebui să stabilim câteva lucruri înainte de a începe jocul. Nu neapărat nişte reguli, poate doar câteva lămuriri. Nu, nu-mi place starea de nesiguranţă, de risc continuu. De aceea mă eschivez în faţa ei şi nu-i recunosc existenţa. Da, risc pe absolut orice plan şi nici măcar nu-mi dau seama. Amuzant, nu? Însă eu deţin controlul. Asta trebuie să înţelegi. Mie îmi trebuie senzaţia că totul merge după mine, nu odată cu mine. Să nu mă laşi să conduc nimic. Voi fi mult prea solicitată. Doar nu vrei să rişti, nu?

Nu sunt un cameleon moral. Poţi să ţii minte asta? Eu nu mă schimb. Dacă îţi doreşti atât de mult, mă pot comporta în 1000 de feluri. Mă pot preface cum vrei şi cât vrei. Dar n-o să mă schimb. E un proces mult prea costisitor. De energie, adică. Şi cu toţii ştim cum stau eu cu energiile... he he!

Ştiai că din cauza ta eu nu mai sunt credibilă? Pentru simplul fapt că sunt nevoită să te ascund şi totuşi să povestesc tot ce faci. Aş aprecia dacă nu mi-ai mai răpi fizicul atât de des. Nu de alta, dar trezeşti adevărate suspiciuni. Şi eu nu sunt genul care să ştie să reacţioneze. Ar fi bine (pentru tine, mai ales) să mă trimiţi cât mai repede acasă. O nu, cât de directă am fost! Gata cu aluziile? Îmi vine să râd şi... râd. Ştiu că în acest moment te sprijini de umărul meu şi analizezi fiecare frază ca nu cumva să se prindă alţii. Stai liniştit. Chiar dacă se prind sau nu, tot aia e. Reacţiile vor fi nule.

Nu sunt acasă. Ciudat e că nu m-am mai simţit niciodată atât de familiară cu acest loc. De parcă i-aş fi trecut pragul de ani întregi cu bucurie şi dorinţă.

Asta e o dovadă de supravieţuire. Cât timp trăiesc, scriu. Grijile nu-şi au rostul.

Dacă vrei să scapi de mine, anunţă înainte. Vreau să-mi iau rămas bun de la Frank.