Michael York şi Liza Minnelli sunt un cuplu tare dubios. În film s-au diferenţiat foarte mult, erau aproape antagonici. Bănuiesc că asta era şi intenţia dar când îi vedeai împreună că se iubesc, fac un copil şi alea-alea, credibilitatea lor se ducea într-o râpă tare puturoasă. Totuşi, habar n-am de ce am început cu acest aspect. Nu e ca şi când m-ar fi deranjat exagerat de mult. De fapt, în filmul ăsta, nimic nu m-a deranjat exagerat de mult.
Maestrul de ceremonii a fost preferatul meu. Cred că a fost cel mai important personaj din toată lălăiala asta muzicală. Se vede impactul lui asupra personajelor chiar dacă unii m-ar contrazice de nesimţiţi ce sunt. Dacă nu eşti în stare să vezi cât de marginalizat este acest maestru şi cât de eficient este în viaţa celorlalţi, ori eşti prost, ori eşti prost.
Acum că am stabilit două chestii relativ importante, trecem la filmul în sine. Momentele muzicale mi-au plăcut foarte mult. Chiar am o anume sensibilitate faţă de cabaret şi tot ce implică el aşa că frânturile de spectacol m-au atins la corazon. Exceptând povestea bisexuală care nu merge deloc cu decorul unui Berlin la început de nazism, restul e ok. Până şi genericul mi-a plăcut. Nimic pompos, nicio melodie strigătoare, nicio scenă de film ieşită din comun. A fost curat, aşa cum trebuie să fie un generic.
Revenind la poveste... Avem una bucată cântăreaţă de cabaret, una bucată scriitor/profesor/dracu' ştie şi o succesiune de întâmplări. Se cunosc, devin prieteni foarte buni, apoi mai mult decât prieteni... apoi sunt pe cale de-a o pune de-un threesome. Apare în viaţa lor plictisitoare un baron bogat care îi seduce pe amândoi cu cadouri scumpe. Dar nu o pun de-un threesome. Am zis doar că sunt pe cale... Păi baronul ăsta se plictiseşte pentru că viaţa lor e plictisitoare la general şi îi părăseşte. Tipa rămâne gravidă şi nu ştie cu cine. Finalul e previzibil.
În paralel cu viaţa de cabaret şi povestea deloc impresionantă, mai e şi situaţia politică a Germaniei unde nazismul se instaurează încet-încet şi cu succes. Problema evreilor devine din ce în ce mai gravă, svastica apare la orice colţ de stradă... şi alte chestii oficiale.
Şi am melodia Mein Herr pe repeat. Şi îi mulţumesc lu' nea' Fosse pentru coregrafia încântătoare.
Here, life is beautiful...
The girls are beautiful...
Even the orchestra is beautiful
Auf wiedersehen!
À bientôt
No comments:
Post a Comment