Friday, August 13

real lies

un picior gol care se mișcă frenetic pe gresie. e oarecum greșit. cum îi poți cere unui picior să exprime violență? la fel cum nu ți se permite moralmente să împingi oameni în prăpăstii, să te amuzi de neputința altcuiva sau să nu-mi răspunzi la telefon. acord nenumărate circumstanțe atenuante dar sub nicio formă când mă simt insistentă. cunoști tragismul ăla care dă în worst case scenarios până ajungi să fii surprins de propria-ți imaginație? eu nu-l mai am. scenariile mele se îndeplineau de obicei așa că n-aveam parte de surprize. înțelegi? nu mă surprind. nu mă surprinzi. o să avem încă o „ultimă discuție” la telefon, bineînțeles. prezența mea fizică te deranjează atât de mult încât regizezi cu sete cum mă arunci spre vitrina aia mare din sufragerie și speri de fiecare dată ca toate cioburile să mi se strecoare pe sub piele și să mă doară atât de tare... sau poate că eu vreau să mă arunci ca pe o păpușă stricată. oricum este o alternativă mult mai plăcută decât vocabularul tău hidos. ai o fonetică insuportabilă! toate complimentele tale mi-au fost insulte. dar tu nu comunici cu mine decât la telefon.
atunci nu te mai sun.

No comments:

Post a Comment