Declarație de subtilitate

La aeroport ne ducem toate bagajele și le trimitem departe. Indiferent de mărime, greutate, număr sau importanță, le punem pe toate pe bandă și le urmărim cum dispar într-un depozit veșnic în care nu vrem să pășim niciodată. Am fost și eu acolo și am lăsat destul de multe. Partea bună e că nu trebuie să plătești nicio taxă deci statul n-are nicio treabă cu afacerea asta, nici nu știu dacă o pot numi astfel. Cum spuneam, am fost și eu acolo. Nu eram sigură cum funcționează, dacă trebuie să semnez undeva... Să știi că e foarte simplu. Pur și simplu intri cu toate bagajele. Dacă nu le poți căra pe toate, cum am pățit eu doar sunt mică și firavă, îți iei un cărucior de la intrare. Eu am întâmpinat dificultăți și la împins căruciorul dar când m-am gândit că am șansa de a scăpa de toate vechiturile alea, m-am înseninat și am prins forță. Banda aia e foarte mare și merge non-stop. Nici nu-ți poți imagina la ce ore se gândesc oamenii să-și aducă bagajele. Nici nu-ți poți imagina câți oameni sunt doritori de a scăpa de ele. M-am înfipt și eu într-o parte și am început să descarc căruciorul. Cu fiecare bagaj îmi reaminteam de ce nu-l mai vreau și cât de bine va fi după ce-l abandonez acolo. Nicio părere de rău, îți jur! Numai... numai un singur bagaj m-a lăsat pe gânduri. Am refuzat să-l așez pe bandă. L-am luat acasă și l-am păstrat. Nu știu exact de ce, doar era bagajul care îmi dăuna cel mai mult. În fiecare zi îl căram până la aeroport și dup-aia înapoi acasă. Nu-l puteam părăsi deloc. Dar azi, când am fost acolo, mi-am amintit ceva. Era o privire de-a ta, plină de îndoieli, probabil față de bagajul meu. Așa că de data asta l-am ridicat și l-am trântit pe bandă. De ce să risc să-i confirm existența și să mă las controlată de ceva care n-ar rezista nici în fața unei brize? Mi-am amintit tot legat de acest bagaj și am început să râd. Dar nu oricum. Am început să râd isteric. Dup-aia mi-am amintit că... tu nu ai lăsat niciun bagaj. Și am început să plâng. Dar nu oricum.