Friday, September 10

S-a dus? S-a dus...

Îmi trec prin minte zeci de secvențe. Oameni care țipă sau care cad pe parchet laminat, inexpresivi și cu sângele săltând din gură. Clădiri explodate sau dărâmate. Mașini răsturnate. Multe valuri zdrobindu-se de chipul victimei, torturând-o în larg. Sticle trântite de perete. Uși izbite și praf de pușcă. De acord, e prea multă violență dar uneori nu mă pot abține. Nici nu cred că trebuie. Cunoști destul de bine situația aia. Când un gest sau o adunătură de vorbe reușesc să te dea cu capul de perete. Vrei să țipi, să te enervezi vizibil, să ripostezi cumva, să arăți că așa ceva nu se face dar nu ai cum. Pentru că nu ai niciun drept. Lansezi câteva replici indiferente, sperând că subiectul va înceta. Doar că el revine fix când te aștepți mai puțin, provocându-ți hemoragie internă. Strângi din dinți până ajungi acasă. Apoi dai liniștit pe gât o sticlă de... sincer, orice numai tărie să fie. Spargi câteva pahare, tipele poate vor plânge oleacă, te tragi de păr, îți fumezi și degetele numai să inspiri puțină liniște. Abia când vezi sticla goală rostogolindu-se la picioarele tale îți dai seama că ai de ales. Nu! O negație te-ar ajuta atât de mult dar Nu! O repeți în gând cu speranța că va fi mai ușor s-o spui Nu! Încă nu ți-ai câștigat dreptul de veto. Poate că nu-l vei avea niciodată din bun simț cel mai probabil. Sau de frică. E singura dată când ești dispus să Nu! Privește-l ca pe un exercițiu. Privește-l oricum vrei numai altfel să fie.

No comments:

Post a Comment