Mi-am dat seama înainte de a mă arunca în a scrie câte ceva despre acest film că nu voi putea da niciun nume deoarece mintea mea le-a șters pe toate și nu obișnuiesc să mă verific cu IMDb-ul decât în cazuri extreme. Acestea fiind spuse... Titlul e ales prost. Da, acțiunea se petrece în Taipei. Da, se fac schimburi. Dar filmul nu se rezumă doar la aceste detalii.
O tipă se hotărăște să-și deschidă propria cafenea. De menționat ar fi faptul că și reușește. Însă maică-sa o obligă să o angajeze pe surioara sa, o fată adânc înfiptă în rebeliunea tipică vârstei sau societății consumeriste. Totuși, surioara nu face probleme ceea ce mă face să mă întreb de ce această antiteză responsabilitate/iresponsabilitate între cele două? Mai trebuie să spun că tipa organizează o petrecere de deschidere și-și roagă invitații să aducă câte ceva și toți se afișează cu chestiile inutile de acasă. Așa s-a procopsit această cafenea cu o grămadă de junk. O anumită situație banală împinge surioara spre o revelație de marketing: ce-ar fi dacă oamenii ar aduce lucruri personale pentru a le schimba cu altele? Și uite-așa, micuța cafenea devine un mic lăcaș de povești mai mult sau mai puțin personale.
Singurul personaj constant din tot filmul, e mama celor două individe. Acea femeie singură care vrea să controleze totul și o face pe deșteapta crezând că a dobândit înțelepciune supremă doar pentru că a supraviețuit plecării bărbatului (de bunăvoie, dar silit de soartă). Cele două surori evoluează una spre cealaltă, ajungând la final să-și asume fiecare caracterul celeilalte.
Imagistic, arată... curat. Nu există cadre prea încărcate sau goale. Totul ne este afișat într-un echilibru tipic asiatic. Cred. Nu-mi place că n-are nimic special, nimic al lui. Îndeplinește exact toate cerințele unui film chipeș, simplu și moralizator.
No comments:
Post a Comment