INT. Un apartament modest mobilat. Un bărbat și o femeie se ceartă.
EL: Știi ce mă deranjează, de fapt? Nu mi-ai mulțumit niciodată!
EA: Ce să fac? Stai... Mai exact, cum m-ai ajutat tu de trebuie să fiu atât de recunoascătoare?
EL: M-am sacrificat pentru tine!
EA: Te-ai sacrificat pentru droguri!
EL: Tot aia e!
EA: Ți-am cerut doar să mă lași în pace. Atât.
EL: Ceri prea multe.
EA: La un moment dat erai de acord.
EL: M-am răzgândit.
EA: Nu-ți permiți să faci asta!
EL: Hai, recunoaște... Nu-ți lipsește? Senzația aia de control al timpului, de descoperire a plenitudinii, de... de... perfecțiune?
EA: Ba da. Dar mai mult îmi lipsește să trăiesc...
EL (întrerupând-o): Înainte, acesta era singurul motiv pentru care te trezeai dimineața!
EA: Trebuie să plec.
EL: Nu pleci nicăieri! (o lovește) N-am terminat discuția. Vino cu mine.
EXT. Pe un bloc. Este foarte frig și bate vântul. Bărbatul stă periculos de aproape de margine și se uită în gol.
EA: De ce m-ai adus aici?
EL: Te rog să sari cu mine.
EA: Nu. (pleacă)
EXT. Pe un bloc. Este foarte frig și bate vântul. Bărbatul încă așteaptă pe cineva care să sară cu el.
No comments:
Post a Comment