E o replică dintr-un serial prea inutil pentru mințile noastre atât de pătrunzătoare. Serios. Încă nu am găsit un motiv îndeajuns de bun pentru insistența cu care vizionez episod după episod după episod. E frustrant. Dar, na... cine sunt eu să mă pun cu instinctele?
Deci era vorba de replică...
Mi se pare a fi una din cele mai bune. E rostită de o tipă anorexică care, posibil datorită numeroaselor pastile pe care le-a ingurgitat, spune wow foarte des. Îmi place mult personajul ei deși nu mă identific cu el. Mereu e ca o oază de liniște și fericire. Într-o scenă ea se ceartă cu cineva. După ce-i aduce la cunoștință tot ce nu-i convine, cu argumente și toate cele, în deplinătatea calmului, apar aceste cuvinte însoțite de un zâmbet larg și sincer.
Apoi am început să mă gândesc...
De obicei nu spunem wow decât dacă suntem surprinși. Mai adăugăm un zâmbet doar dacă suntem surprinși într-un mod pozitiv. A face asta constant nu înseamnă că ești retardat, ci că realizezi cât de frumos de imperfectă este lumea.
Așa că wow...
No comments:
Post a Comment