De când s-a prins lumea că plec la facultate, primesc cadou o grămadă de geamantane. Apreciez toate urările de bine care-mi vizează plecarea şi mă bucur că am posibilitatea de a-mi transfera întreaga garderobă într-o singură tură. Totuşi, în ultima vreme am început să mă simt chiar prost. "Vai, ce bine că pleci! Aşa trebuie, cât eşti tânără să munceşti mult ca să trimiţi bani acasă. O să fie foarte greu, mai ales că nu ştii pe nimeni acolo, fiind o ţară străină, dar tu o să te descurci pentru că pur şi simplu nu-ţi permiţi să se întâmple altfel." Înţelegi de ce evit să mănânc? Recent au început să se ivească o grămadă de situaţii de genul ăsta şi tare n-aş vrea să-mi rămână cine ştie ce delicatesă în partea greşită a esofagului.
Aşa nu-mi plac recapitulările... În general, bineînţeles.
M-am certat aproape non stop astea 3 zile. Cu aceeaşi persoană. Pe aceeaşi temă. Abia acum încep să înţeleg şi să admir în acelaşi timp toţi... Hm... Înţelegi tu. Încă nu e vorba de lipsă de resurse sau de răbdare. Cred că e supradoză de absurditate. Deja am trecut prin insulte, injurii, umilinţe, "te urăsc şi nu vreau să te mai văd niciodată", discriminări şi persecutări. Iar din toată experienţa asta am realizat cât de bine e că suntem atât de departe unul de celălalt. Probabil suferim de exces de comunicare. Dacă există aşa ceva.
Acum ar trebui să urmeze câteva gânduri cu privire la ziua de mâine. Ceva optimist dar nu ostentativ. Realitatea are anumite limite. Doar că eu am încetat să mă mai gândesc atât de departe şi nici nu cred că ar avea rost mai ales pentru că mă aşteaptă o zi atât de plină. Sau nu
No comments:
Post a Comment