Ei flori

Nu ai ştiut să-mi potoleşti foamea, iar acum stau şi mă înec în picături de ceai. Sunt amare, însă lipsa ta deja a început să le întreacă. Îmi amintesc în fiecare zi glumele exagerat de proaste la care râdeam cu cea mai mare poftă. Încerc să-mi organizez amintirile şi să le ignor pe cele care-mi provoacă pulsaţii neregulate.

Mă simt ca Charlotte din 'Lost In Translation'. Da, ştiu. E jalnic. Dar îmi place al naibii de mult. Am să fac ecusoane pentru toate dispoziţiile minţii mele. Astfel, pot ghici caracterul emoţional al acestor... notiţe. Asta sunt, doar nişte notiţe. Doar nişte frânturi de idei care aşteaptă să fie întregite. Dar care nu ajung niciodată să-şi cunoască desăvârşirea.

Îmi sună în minte melodii sacadate şi fără sens. Încontinuu vreau să le acopăr cu ceva din tine. Îmi atrag atenţia cu discuţii elaborate, cu subiecte complicate, cu situaţii depravate. Nada. Ştiu cum e să se rezume totul la o singură persoană. Mă înspăimântă faptul că eu nu mai sunt acea persoană demult.

Mi-aţi vorbit despre îngeri. O adunătură de fosfor şi praf. Vampiri ce se hrănesc cu energia morţilor. Salvatori ai lumii. Eroii pământului. Destul.

Mi-am vorbit despre îngeri. Entităţi încurajatoare. Inexistenţe menite să suplinească ocrotirea umană când eşti singur.

Aţi văzut un înger. L-aţi povestit, l-aţi aclamat, l-aţi rugat, l-aţi mituit, l-aţi ponegrit, l-aţi profanat.

Am văzut un înger. Şi mi-am dat seama că nu am nevoie de el.

Oare cât de mult am să detest post-ul asta?