Vaccimulgence

Nici măcar nu-mi poţi pronunţa numele. Te împiedici de a doua silabă ca de scările alea rulante de care îţi este atât de frică. O vocală principală ce protestează împotriva disconforturilor emoţionale. E înjositor pentru tine să-ţi recunoşti / accepţi / înghiţi emoţiile. Tocmai de aceea refuzi să strigi banalul "a".

Te miri şi-ţi aduni toată metadona personală pentru a ma vindeca. Eşti drog şi mântuire în acelaşi timp. Sângele meu tânjeşte după tine, însă puroiul tău mă respinge. Mă izolez de tine, în tine. În genunchi îmi implor un sfârşit.

Părăsesc pereţii. Vreau să inhalez aerul celorlalţi. Vreau să mă extind în toţi plămânii. Ca o tumoare greu de extirpat. Vreau să simt că ei îmi aparţin. Şi apoi să mă renege, refuzându-mă cu vehemenţă şi aruncându-mă între aceiaşi pereţi.

Nu-ţi păta siguranţa cu cerneală. Asta nu înseamnă că o oficializezi.

Primele 24 de ore sunt cele mai grele.

Ar fi prea frumos să fie adevărat.