And when she got good and drunk...

Stat pe un scaun incomod, cu capul în mâini, gândind la sute de posibilităţi, variante. Pe fundal, o melodie lentă de pian.

V.O.

Îţi pare rău?
Da.
Degeaba.
Nu e niciodată prea târziu să-ţi pară rău.
Scuteşte-mă! Crezi că te ajută cu ceva regretele?
Da, ajută la conştientizare.

Râs isteric.

Alergare pe o pistă de atletism. Respiraţie grea, împovărată, gânduri trimise spre ţigări pufăite cu un zâmbet tâmp pe faţă, în colţul unui local.

V.O.

Vii?
Nu încă. Aşteaptă-mă.
Îmi pare rău. Nu mai am răbdare.
Îţi pare rău?

Râs isteric.

Întinsă pe jos, concentrându-se asupra unui tavan imaculat, gândindu-se cu jenă la o sticlă de vodkă consumată cu mult timp înainte.

V.O.

Am venit dupa tine.
De ce?
Pentru că mi-a părut rău.

Râs isteric.

Clădiri înalte, geamuri reflectând un soare mult prea orbitor, plimbare înceată. Gânduri alungate în sus, dat cu banul... ce urmează?

V.O.

Îţi mai pare rău?
Nu.
Ba da.
Ba nu.
Ba da.
Ba nu.
Ba da.
Ba da.

Râs isteric.

Sentimente învinse, situaţie critică, privire fixă în apa adâncă. Aceeaşi sticlă de vodkă goală, agăţată de mână, zărind stupefiată suprafaţa apei.

V.O.

Din toată viaţa ta, ce ai regreta?
Absolut nimic.
Dar e imposibil!
Nimicul e imposibil.

Aplauze energice.