Xanthippe

La începutul fiecărui an stelele se schimbă. Se închid şi se deschid din ce în ce mai strălucitoare.

E penibil să te trezeşti în mijlocul zilei cu capul pătrat, căutând o aspirină efervescentă. Mahmureala nu-ţi permite să înghiţi pastile cu apă. Mahmureala nu-ţi permite să înghiţi apă. Doar ceai. Dar nu ceai de care iţi place. Ceai acru, greţos, lipicios, ca o mâzgă verde ce se prelinge pe stâncile mării. Însă nu eşti în stare să protestezi. Cumva, undeva, vocea ta a dispărut, lăsând în urmă răguşeli monotone. Capul îţi este greu. Nu prea eşti în stare să te menţii în poziţie verticală. Aşa că te trânteşti în pat, sperând să te omoare cineva. Măcar din milă. N-ai mai fumat de aproape 2 săptămâni. Nu ştii dacă ar trebui să te simti mândru sau jalnic. Îţi lipseşte mirosul fumului de ţigară. Îţi lipseşte micul gest al mâinii şi fumul aburind pe nări...

Am nevoie de alte vicii. Vreau ocupaţii fără rost, care să-mi dăuneze pe termen lung. Trebuie să-mi parazitez organismul cumva. Să vadă că îl sfidez, că nu-mi pasă... poate aşa o să mă mai asculte din când în când.

Da, am stat singură. Vreo problemă? Am dat gata o sticlă de şampanie cu mult înainte de ora 12. Şi berea. Şi whiskey-ul. Şi vinul. Am ascultat muzică şi am scris o grămadă de tâmpenii inteligente pe care le voi da uitării după ce voi termina de citit. Am pictat în ulei şi am rămas cu pete colorate pe mâini. Apoi am ridicat capul, şi l-am văzut pe Băsescu la televizor. Mi-am dat seama că trebuie să ies afară. M-am încălţat, nu mi-am luat geaca, nu m-am schimbat. Am ieşit în pantaloni de trening şi în camaşa verde care aparţine tatălui meu. Mi se pare corect. Detest cămăşile pentru femei. Apoi m-am aşezat cu curu' în zăpadă, aşteptând noul an. Mă mai uitam la cireş şi mai schimbam 2-3 vorbe cu el. Între timp, apare un individ care este vizibil surprins de prezenţa mea mică în zăpadă. Niciodată n-am să înţeleg de ce. E tradiţia mea de a privi stelele noului an. Dup-aia nu mai realizez diferenţa. Avea o doză de Heineken în mână. S-a aşezat lângă mine tăcut, deşi nu-l invitasem. Apoi ne-am uitat la stele până au început 5 blocuri din jur să strige "zeroooooooooooooooooo". A desfăcut berea, a luat o gură, mi-a dat şi mie, am luat o gură şi am rămas cu ea în mână. Era al dracului de frig. Ne-am urat la mulţi ani şi am intrat în casă cu tot cu bere. Am băut-o, am vizionat din nou al lui Pink Floyd perete şi m-am culcat. A fost cel mai lucid, memorabil, magnific, distractiv revelion pe care l-am petrecut vreodată în ciuda cantităţii de alcool din sânge.

Abia acum am înţeles de ce am insistat să rămân acasă.

Frank nu a băut deloc. A stat şi a citit din Gervaise de Zola. Am să încep şi eu cartea aia. Prea pare interesantă.

I don't need no arms around me
I don't need no drugs to calm me