Ceasul matinal nu întârzie să sune şi să mă indispună cât pentru o viaţă întreagă. Îmi transformă procesul de trezire într-un obicei murdar, ieftin, plagiat. În ceva de evitat, un ceva efectuat cu silă şi dizgraţie. Deschid gura legendarului Tom Araya, sperând să mă învioreze cu trepidaţiile ritmice obişnuite. Nu îndrăznesc să mă apropii de baie şi să-mi pocnesc chipul şifonat cu "gloanţele" reci ale robinetului. Mi-e frică, mi-e al dracului de frică de frigul dimineţii, de chiuveta imaculată, de colacul picurat cu urină de către colegul meu de cameră. Ar fi mult prea muieresc să încep să-l iau la rost ţinându-i teoria chibritului despre ridicatul colacului de veceu.
În timp ce dezvolt această filosofie îngrozitoare pentru femeile perfecţioniste, maţele mele încep să protesteze. Gen "nu te mai gândi atâta boule, ia şi mâncă ceva!" Capul îmi cade în jos. Ori pentru a-mi privi burta lascivă, ori din cauza moşelii de aseară.
- Coae, te-ai trezit? întreabă fioros colegul de cameră.
- Nu.
- Bene.
Ar fi cazul să încerc poziţia bipedă sau deja mă grăbesc spre culmea involuţiei? Caut cu seriozitate o motivaţie. Vânzătoarea de la alimentară e bună. Nu, nu e suficient. Mai este bere în frigider. Ar trebui să încetez să mă mai mint singur. Azi vine mama. Nu, ea mereu îşi anunţă vizitele cu săptămâni înainte.
Gândurile îmi sunt întrerupte de acelaşi sunet cunoscut al maţelor. Bine, am să-mi fac o omletă. Una cu mult ulei, unsuroasă şi lipicioasă, să vomit zile întregi după ingurgitarea ei, să fac toxiinfecţie alimentară, să înveţe libidinosul ăsta de stomac că eu nu stau la cheremul lui. E ora 11:47. Nici ora, nici minutul nu sunt aleatorii. Ştiu că ceva important se va întâmpla, un eveniment de mare amploare va avea loc: eu am să mă ridic din pat.
No comments:
Post a Comment