Uşa scârţâie nepăsătoare. Fiind dimineaţă, nu prea se sinchiseşte să-mi deschidă calea. O trag cu greu şi, gâfâind, îmi târâi picioarele dincolo de prag. Holul e imbecil de îngust. Dacă mă întâlnesc cu magnificul coleg de cameră, o să ne simţim ca doi travestiţi într-o budă publică. În timp ce verific terenul, aud frânturi de Bette Midler. Dacă eram într-un film ieftin american, eu aş fi întrebat "what the fuck?". Dar cum semi-realitatea e mult mai simţitoare, mă rezum la "ce pula mea face ăsta?".
Dau buzna în camera la fel de urât mirositoare a partenerului meu de afaceri. Citeşte. Ce anume, nu-mi dau seama. Cred că e filosofie. La dracu', toate cărţile sunt pline de filosofii! Oameni născuţi prematur care au învăţat să vorbească prea târziu. Frustrări adunate de peste tot şi scrise cu silă poate pentru bani, poate pentru orgoliu. Nu-mi place literatura. Nu vreau să-mi injectez părerile unor străini morţi care oricum n-au făcut nimic altceva decât să stea în cur în faţa unei mese. Cu ce sunt ei mai buni decât mine? Am şi eu opinii, am şi eu prejudecăţi. Însă am şi puterea de a le ţine pentru mine.
Îmi părăsesc tovarăşul în momente grele. Ştiu, e foarte neloial din partea mea. Mi-e foame. Şi când unui bărbat maţele i se usucă... Bucătăria e goală. Fadă. Seacă. Mă simt ca un intrus aici. Misoginismul din voi ar spune "pentru că ăla e locul muierilor". Îmi pare rău să vă dezamăgesc. Oi fi eu porc, dar până la misogin e cale lungă. Nelocul meu în bucătărie se datorează aragazului. În fiecare dimineaţă lumina cade pe el doar ca să mă facă să cred că e viu. Da, dimineaţa... Mereu ne facem unul altuia farse de prost gust. Eu unul, nu mai râd demult.
Mă aşez pe scaun şi-mi aprind o ţigară. Câtă banalitate şi sinceritate se ascunde în spatele acestui gest! Stare: plictiseală, cu un strop de uşoară nedumerire. Nevoi: o acţiune scurtă; un reflex. Suplimentar: toată lumea e de rahat. Oare aşa ne clasifică zeul suprem faptele? Le adună pe toate într-un registru mare pe care-l completează constant. După care noi murim, registrul rămâne pentru încă 50 de vieţi, apoi e reciclat. Totul aparţine unui sistem.
Străpung uleiul cu privirea-mi şi mă gândesc unde am lăsat frigiderul ultima dată. Ouăle parcă mă strigă să fie bătute cu asprime ca nişte masochiste ce sunt. Vă iau la o partidă acuşi, una scurtă că, chipurile, n-am timp. Mai trebuie doar să găsesc caşcavalul...
Futu-i, iar am dat scrum pe jos!
No comments:
Post a Comment