Saturday, February 14

Scenă

Oricât de bine m-ai agăţa eu tot am să mă încăpăţânez şi n-am să atârn în bătaia vântului. Vederea mi se înceţoşează în unele momente şi nu cred că mai aud bine cu urechea stângă. Mâinile îmi tremură de parcă le-ar fi teamă de ceva iar picioarele îşi pierd sufletul în cele mai nepotrivite momente. De ce să mă afişezi în cuierul tău preţios? Nu sunt cine ştie ce exemplu sau vreun mare exponat din clasa umană. Da tinere, sunt umană. Oricât de mult ai încerca să te minţi că aparţii unei creaturi nobile, nemuritoare prin fapte şi nume, care nu încetează să exceleze în orice domeniu. Eu nu mă văd excelând pe nicăieri şi atâta timp cât nu sunt regrete, nu am de ce să încerc. E decizia mea şi te voi ruga să o respecţi. Dacă nu-ţi convine, am să-ţi impun asta. Dacă protestezi... ei bine, ştii unde e ieşirea.

Sau nu?

No comments:

Post a Comment