Nu. El vrea să te convingă de faptul că viaţa nu-ţi aparţine nici un pic şi că toate alegerile pe care le faci îţi sînt demult plănuite. Te zbaţi ca să-ţi faci un rost în viaţă cînd, de fapt, viitorul nu mai stă la atitudinea ta. Liberul arbitru ţi-a fost suprimat şi înlocuit cu o sclavie inconştientă. Lasă-mă să-ţi dovedesc contrariul. Să-ţi fac cunoştinţă cu libertatea, să te ajut să-l învingi. Toate acestea ţi s-ar părea cam prea idealiste dacă nu m-ai cunoaşte. O, dar tu chiar nu mă cunoşti! În acest caz ar trebui să ai încredere în mine. Pur şi simplu. Pentru că promit. Numai că tu eşti cea mai neîncrezătoare fiinţă. Oricît de multe dovezi ţi-aş prezenta în favoarea mea, tot nu ai jura cu mîna pe inimă că am dreptate. El, în schimb, ţi-a cîştigat toată încrederea într-o secundă. De ce? Pentru că a recunoscut că nu-l interesează ce se întîmplă cu tine la final? Chiar dacă experimentul îţi va fi fatal, el îşi va păstra atitudinea jemanşifistă. Nu mai crezi în bine, nici în rău. Te-ai abandonat în crezul intereselor. Nu e bine. Trebuie să conştientizezi excepţiile chiar dacă majoritatea e cum spui tu că e. Nu-ţi place că folosesc cuvinte definitive, nu? Te atrage nesiguranţa, imprevizibilul. Te asigur draga mea că aceste două noţiuni au fost învinse de mania rutinei cu mult timp în urmă. Cam de cînd a început reciclarea ideilor. Nici ce scrii tu acolo nu e original deloc. Undeva, cîndva, cineva le-a gîndit de milioane de ori. Nu mulţi îndrăznesc să se publice. Că tu ai preferat această opţiune, e problema ta. Dar nu eşti unică. Niciodată nu vei fi. Poate că în grupuleţe mai mici, vei stîrni anumite reacţii de stupefacţie. Dar atît. Nu-ţi place de mine, nu? Îmi urăşti limbajul simplu şi direct. Maniera veche şi ideile înapoiate pe care ţi le prezint. Atunci iubeşte enfanterismul din el şi toate minciunile pe care ţi le serveşte în fiecare seară la ceai. A, de aceea nu-ţi place de mine? Pentru că nu putem lua ceaiul seara? Cred că pot recurge la cîteva sacrificii de cîteva ori pe săptămînă. Da, nu eşti singura victimă a lui pe care doresc să o salvez. Îmi pare rău, nu poţi rămîne singură. Doar ţi-am mai zis că nu eşti unică. Pentru el? Bineînţeles. Pentru el eşti o piesă antică, un obiect de anticar. E în stare să-ţi ridice şi o statuie dacă nu ar avea valoarea unei simple conştiinţe. Binele nu este generalizat. Vrei să spui că răul e mai acceptabil doar pentru că tratează oamenii personal? Cum poţi să-ţi personalizezi răul? Nu, binele e o valoare generală. Aici ai dreptate. De-aia îl preferi pe el? Pentru că te consideră centrul universului său? Pentru că nu te bagă în aceeaşi oală cu alţii? Nu are rost să te minţi dacă ştii că nu eşti cu nimic mai specială. Şi răul ăsta... chiar dacă îl alegi... Ce, crezi că eşti singura care a recurs la chestia asta? Normal că nu te înţeleg!
Vezi, asta e problema. Cum îmi pot însuşi o conştiinţă care nu mă înţelege?
No comments:
Post a Comment