Îmi lucesc ochii din cauza norilor iar aerul rece scoate lichide ciudate din porii epidermei. Încerc să-mi mişc nasul după forma curenţilor dar nu vrea să se muleze pe oxigen să pot respira adânc, cât mai adânc. Îţi vine să plângi de la atâta linişte. Calmul mării te stresează, îţi ciupeşte din fiecare nerv. Te-am mai văzut cedând presiunii nimicului. Ţi-ai eliberat venele încercând să laşi loc pentru praful ăla pe care-l dizolvam într-o lingură de inox de 3 ori pe săptămână. Când te gândeşti la acest medicament îţi doreşti să nu fi încheiat tratamentul. Gândeşte-te bine! În altă situaţie, nu aş mai fi existat. Crezi că ţi-aş fi adoptat viaţa, existenţa, obiceiurile dacă implica dependenţa de ceva material? E o ruşine! Ar trebui să-ţi închei sfaturile altfel dai de bănuit. Şi ce dacă alţii habar n-au în ce se bagă? Trebuie să afle pe pielea lor cum e să tânjeşti după ceva atât de mic cu o valoare atât de mare. Promite-mi că nu vei mai face niciodată aluzii la acest trecut. Şi ţine-te dracului de promisiune! El nu te-a mai căutat, nu v-aţi mai întâlnit, totul se dă uitării. Şi ce dacă nu poţi uita? Înghite-ţi repede gândurile şi fredonează o melodie în loc. Toată lumea te vrea în viaţă. Ştii ce înseamnă asta.
Dacă Dora e acolo şi Frank e aici... Eu unde naiba să mai fiu?
No comments:
Post a Comment