Friday, April 17

Mer

Pentru a nu dăuna pesimismului înconjurător, trebuie să ne alimentăm subiectivismul şi să creăm noi superstiţii. Sunt în căutare de un subiect al dracului de bun, care să-mi fure toate resursele intelectuale şi să le stoarcă precum lămâile verzi (nu, nu iar traduceri la latină!). Activităţile mele industriale au început să se materializeze ceea ce e bine. Oarecum. Cu marja aceea de nereuşită şi necaz. Pesimism, da?

Şi chiar dacă te-ai întinde pe iarbă, tot n-ai simţi că levitezi pe orizontală măi, magic thingie! La fel de alternativ ca şi acest cuvânt prin relativa-i hilaritate. Emanciparea omului nu a început niciodată. O formulare cam anti-semantică. Oricum feministele pot sta frumuşel la coadă în ce poziţie vor ele. Încă nu ne emancipăm la feminin.

"De ce nu agreezi filosofia?" "Pentru că nu are nicio acţiune." "De ce filosofează toată lumea?" "Pentru că nu au un loc spre care să se îndrepte."

Deci scrisul fără sens e pură filosofie, domnilor! Şi doamnelor, ca să nu fiu spânzurată pentru misoginism. Deci eu sunt o filosoafă. Uaa... am o funcţie.

Pentru cei care au izbucnit în râs, îi rog politicos să-şi şteargă monitorul şi tastatura de salivă şi flegmă (nu, nu-i acelaşi lucru, căcaţilor!) deoarece pot deveni lipicioase la un moment dat. E neigienic.

Drept încheiere al acestui revoltător pseudo-post (încă nu m-am debarasat de acest tic), aş fi plănuit un fluviu de injurii (poetic, nu?) la adresa... cui se simte, ca întotdeauna. Am schimbat niţel planul şi mă voi rezuma la . (adică punct)

No comments:

Post a Comment