Necunoştinţe

Îşi freca mâinile de asfalt pentru a căpăta acel miros rânced de ardoare la comun. Era mai uşor să-şi deseneze cu creta disperarea. Ca un castron ce nu vrea să fie niciodată gol. Nu avea capac pentru îngheţată. Şi-i era tare teamă că se va topi la un moment dat. Aşa că i-a oferit adăpost gura ei ce mai târziu avea să fie profanată de fiinţe strict sexuale. Un singur semn şi atât. Se lovea peste picioare cu coarda pentru a testa autoflagelarea. Nu-i plăcea. Şi oricum viaţa de călugăr benedictin nu-i era dedicată. Avea nevoie de răsfăţ şi voie bună. De cuvinte frumoase şi încurajări. De un "du-te-n pizda mă-tii, fă şi adu-mi odată paharul!" Nu se supăra. Nu avea cum. Nu ştia unde. În ce condiţii? Dormea mereu cu picioarele la uşă ca să moară mai repede. Aşa îi spusese fengshuista ei. Chiar dacă totul se raporta doar la nivel de vise imbecile, putea să termine îngheţata aia şi să se întoarcă acasă. Putea să fie o copilă needucată şi să se arunce în faţa unei maşini. Tot n-o să fiu în stare să scriu poveşti pentru copii.