Platonic

Îi număra vertebrele dezgolite cu atingeri delicate de măcelar proscris. Părea o decizie de ultim moment, însă totul era plănuit. Fiecare strop de sânge de pe parchet a fost măsurat atât în distanţă, cât şi în diametru. I-a luat piciorul şi l-a pus în vitrină. Acum era mândru că poate mângâia respectiva coapsă mereu şi mereu şi mereu... Îi va păstra şi inelarul din cauza unei concepţii pur simbolice.

Îi număra vertebrele în timp ce-i extrăgea seva medulară în doze mici, dar sigure. Plănuia să o absoarbă prin toate orificiile sale. Nu glumea. Nu ştia cum. I-a îndepărtat capul şi a început să-l aranjeze. Ruj, pudră, rimel şi toate dichiselile nelipsite unei femei cochete. Apoi i-a retezat scalpul şi a început să scrijelească pe creier un portret.

'Nu am lucrat niciodată cu o femeie atât de frumoasă.'

Şi îi ridica colţurile gurii într-un zâmbet sângeros de hidos pentru a exprima o flatare mortală.

'Pun pariu că asta le spui tuturor femeilor.'

Răspunsul îi încolţea în minte şi începea să dezvolte un întreg scenariu de film ieftin şi siropos care se termina în mod obligatoriu cu căsătoria lor.

'De ce n-ai vrut să te pictez?'

O mustra el cu o voce blândă şi nesigură, aproape ca un bocet.

'De ce? Nici măcar să te schiţez...'

Smiorcăiala îi schimonosise trăsăturile boeme ale feţei, împingându-l spre monstruozitate. Sau era doar crima pe care tocmai o comisese?

Faptele nu ne caracterizează. Ne condamnă de-a dreptul.