Made in ?

Stătea picior peste picior şi mesteca gumă. Constant mesteca guma aia nenorocită. Uneori se mai juca cu părul. Şi mereu, da' mereu (!) legăna câte un picior. Atâta mişcare în aceeaşi fracţiune de secundă derutează. Şi enervează. Pe rochie se amestecau kitschos combinaţii de satin şi bumbac, galben şi albastru, aţă albă şi aţă neagră. Sandalele ortopedice arătau de-a dreptul dizgraţios pe gleznele groase, înfăţişând o pedichiură mult prea perfectă.

De după uşă s-a înfăţişat un doctor. De ce? Era prea evident. Halat alb, papuci cu găurele de azil, eternul stetoscop din jurul gâtului şi neliniştea de pe moaca pacientului nestilat la intrarea lui în încăpere. S-a aşezat foarte calm la birou şi a început să răsfoiască nişte hârtii. Pacientul făcea ochii din ce în ce mai mari, surprins fiind de nonşalanţa medicului.

- Stai linişti... tă. Eşti în regulă.

- Sunteţi sigur?

- Da... da... foarte... sigur... bineînţeles.

- Vă mulţumesc.

Şi-a fluturat părul artificial şi lucios şi blond (ca să fim previzibili) şi a adoptat un mers unduitor până la ieşirea din cabinet. Şi-a tamponat mustaţa cu un şerveţel uscat şi, de emoţie, a leşinat. Nu înainte de a auzi eternele păreri contradictorii.

- Dacă aş avea un băiat ca ăsta, l-aş spânzura.

Nu. Eu l-aş împăia.