Şi stătea ca şi acum ca şi cum ar fi stat pur şi simplu pentru totdeauna în aceeaşi poziţie mereu, mă înţelegi? Şi sufla imediat spre soare ca să-l alunge sau ca să-l închidă sau ca să-l oprească deşi el mereu a fost acolo. Şi ţipa la toată lumea nu ca să fie ascultat pentru că nu i-a plăcut niciodată să fie ascultat, de fapt. De fapt, vroia să atragă toate celelalte atenţii nu ca să-l asculte ci ca să-l privească. Da! Şi dădea din mâini aşa, vizual deşi fonetic era mai greu. Şi încerca mereu ca şi atunci ca şi acum ca şi pentru totdeauna.
Dar la sfârşit nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat, dar nu ce vroia să se întâmple. Deci dacă nimic sau totul sau cum n-a ieşit cum a vrut, atunci nu s-a mai întâmplat. Chiar nimic. Dar toţi am aplaudat până la sfârşit. Dar nu trebuia să se termine. Dar noi n-am ştiut asta. Şi am continuat să aplaudăm. Până la sfârşit.
No comments:
Post a Comment