Nu.
Merge cu un fel de graţie care aproape sfidează aerul. Balerinii îi asigură eleganţa mişcării. Oricum nu contează, important e să ajungă cât mai repede. Plouă afară. Drept rezultat, rochia ia un aspect de rugină înflorită pe marginile de jos. Aleargă. Ajunge gâfâind. Împinge cu greutate uşa de la intrare şi priveşte confuză în jur. În mijlocul încăperii, un scaun. Probabil că nimeni nu ar acţiona astfel, dar ea vrea să se aşeze pe scaun. Este întreruptă de o tuse mult prea cunoscută ca să fie adevărată.
Nu.
Aleargă repede aproape zburând. Trebuie, trebuie să ajungă neapărat! Nu-i place să aştepte. Afară e cald.
Nu.
Aleargă din ce în ce mai repede iar ploaia îi reduce vizibilitatea. Nu contează, trebuie să ajungă. Nu-i place să aştepte. Împinge cu greu uşa de la intrare. Niciun minut nu trebuie pierdut. Nu e nimic în cameră, ai înţeles? Nimic. Nici măcar întuneric. Nici măcar un scaun. E gol totul. Ştii cum arată golul?
Da.
Ce m-a agitat dracia asta. Cate verbe de miscare pe centimetru patrat. Damn..
ReplyDeleteMA intorc la a face...nimic. Si e super tare! :D
Sunt curios...tu ce parere ai vis-a-vis de post-ul ala al meu cu "munca"? M? ar fi interesant... Citeste argumentele pe-acolo. Daca vrei/ai chef/timp/spatiu/maini/tastatura. Si curent. Electric. :D
ReplyDelete